P****** M***** M*****
Petent bolnavS******* D* P********* Ş* P***** M***** D* S******** J****
IntimatAdmite cererea formulată de petentul P****** M***** M***** (cu date personale) şi sesizarea Biroului executări penale din cadrul Judecătoriei Deta cu privire la acesta , sens în care: În baza art.434 Cod procedură penală dispune încetarea măsurii de siguranţă a internării medicale prevăzută de art.114 Cod penal, luată faţă de petent prin sentinţa penală nr.159 din 13.05.2008 a Judecătoriei Reşiţa , Judeţul Caraş-Severin. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune plata din fondurile M.J. către Baroul Timiş a sumei de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu şi către I.M.L. Timişoara a sumei de 85 lei reprezentând costul expertizei psihiatrico-legale. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Amânat în vederea revenirii cu adresă către IML Timişoara, în atenţia directorului cu menţiunea de a comunica raportul de expertiză şi de a restitui dosarul cauzei, în caz contrar fiind pasibil de aplicarea unei sancţiuni judiciare. .
Amânat în vederea efectuării raportului de expertiză psihiatrico-legală în cauză în vederea stabilirii oportunităţii menţineii, înlocuirii sau încetării măsurii de siguranţă a internării medicale.