D****** M****
Intimat ReclamantE** N***
Recurent PârâtE** N**** a**** C****************
Recurent PârâtE** N***************** a* S*********** E******** L***
Recurent PârâtE** N**** a************ a* S*********** E******** L**
Recurent PârâtAnulează ca netimbrat recursul. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.12. 2009, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
În baza art. 242 pct. 2 cod procedură civilă, Dispune suspendarea cauzei până la o nouă stăruinţă a părţilor. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 2.11.2009, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Amână judecarea cauzei la data de .2.11.2009., termen la care se va cita recurentul-pârât. Intimata-reclamantă are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 28 septembrie 2009, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.
Amână judecarea cauzei la data de 28.09.2009. Pronunţată în şedinţa publică, azi 7 septembrie 2009, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă
Amână judecarea cauzei la 7 septembrie 2009, pentru îndeplinirea procedurii de citare. Se citează recurentul-pârât. Menţine obligaţia în sarcina recurentului-pârât de a depune la dosar până la următorul termen de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 136 lei şi 2,5 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Dispune citarea recurentului-pârât cu o singură citaţie pentru două termene de judecată, cu menţiunea pe citaţie că în cazul în care la termenul de judecată acordat in prezenta cauză la data de 7 septembrie 2009, dosarul nu va fi luat în pronunţare, părţile se vor prezenta în instanţă la termenul de judecată din data de 28 septembrie 2009 . Pronunţată în şedinţa publică de la 15.06.2009.
Amână judecarea cauzei la 15 iunie 2009, aşa cum s-a stabilit la termenul precedent, pentru îndeplinirea procedurii de citare. Menţine obligaţia în sarcina recurentului-pârât de a depune la dosar până la următorul termen de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 136 lei şi 2,5 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.05.2009.
Amână judecarea cauzei la 18 mai 2009. Se citează recurentul-pârât, cu menţiunea de a depune la dosar până la următorul termen de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 136 lei şi 2,5 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Dispune citarea recurentului-pârât cu o singură citaţie pentru două termene de judecată, cu menţiunea pe citaţie că în cazul în care la termenul de judecată acordat in prezenta cauză la data de 18 mai 2009, dosarul nu va fi luat în pronunţare, părţile se vor prezenta în instanţă la termenul de judecată din data de 15 iunie 2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Aprilie 2009.