C************* N******
Recurent ReclamantP****** C*******
Intimat PârâtT******* A******
Intimat PârâtC****** L***** D* F*** F****** B*****
Intimat PârâtC****** J******** D* F*** F****** A****
Intimat PârâtAdmite cererea de abţinere. Irevocabilă.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active, respinge acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 07.12.2009.
Amână pronunţarea la 7.12.2009 pentru lipsă de timp. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 30.11.2009.
Amână pronunţarea la 30.11.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 23.11.2009.
DISPUNE Încuviinţează cererea formulată de către reclamant, prin apărător, în sensul acordării unui termen pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată de către Comisia Locală de Fond Funciar Bascov, şi comunicată în şedinţa publică. Menţine în sarcina reclamantului, prin apărător, obligaţia să depună la dosarul cauzei copii lizibile de pe adeverinţa din anul 1991 şi de pe certificatul de moştenitor nr.82/19.01.1994. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23.11.2009, pentru când se citează pârâţii P****** C*******, T******* A******, precum şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, cu copie întâmpinare. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 12.10.2009.
DISPUNE Încuviinţează cererea formulată de către reprezentantul Comisiei Locale de Fond Funciar Bascov, în sensul acordării unui termen pentru a-şi pregăti apărarea. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să depună la dosarul cauzei copii lizibile de pe adeverinţa din anul 1991 şi de pe certificatul de moştenitor nr.82/19.01.1994. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12.10.2009, pentru când se citează pârâţii P****** C*******, T******* A******, precum şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 31.08.2009.