A***** I**** d******
ReclamantA***** A**********
ReclamantA***** N******
PârâtA***** C**********
PârâtS***** I****** M****
ReclamantAdmite acţiunea precizată formulată de reclamantul AI- decedat, AA, SIM, împotriva pârâţilor AN, AC. Dispune rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat sub nr. 2491/2000 la BNP Stan Ana. Obligă pe pârâţi să plătească reclamantei AA, suma de 996 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Martie 2010
Amână pronunţarea la 02.03.2010
Admite probele cu înscrisuri, interogatoriu şi doi martori, limitând astfel numărul acestora, solicitate de reclamantă, respectiv înscrisuri, interogatoriu şi doi martori , solicitate de pârâţi, în temeiul art. 167 C. proc.civ. Pune în vedere părţilor să se prezinte la termenul ce se va acorda în vederea administrării probei cu interogatoriu. Se citează martorii conform art. 85,107 C. proc.civ. Amână judecarea cauzei la 23.02.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2010
Admite cererea formulată de reclamante prin apărător în temeiul art. 96 C. proc.civ. Amână judecarea cauzei la 26.01.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Decembrie 2009
Se conceptează în cauză în calitate de reclamantă numita S***** I****** M****. Admite cererea formulată de pârât, în temeiul art. 156 C. proc.civ. Se citează pârâta conform art. 85,107 C. proc.civ. Amână judecarea cauzei la 08.12.2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Noiembrie 2009