T***** V****** C*****
Recurent ReclamantR******** A*** I****
Intimat PârâtAdmite recursul. ;odifica in parte hotararea.Dispune ecavuarea paratului Racoveanu Alin Ioan. Mentine dispozitia prin respingerea cererii de evacuare a altor persoane, neprecizate.
Apreciind că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale, consfinţite de art. 6 din Convenţie, pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate ; Văzând că subfinanţarea generală a sistemului judiciar afectează nu doar independenţa, ci însăşi existenţa justiţiei ca serviciu public în slujba cetăţeanului, negând România ca stat de drept ; Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Timiş din data de 31.08.2009, potrivit căreia în materie civilă vor fi soluţionate doar cauzele vizând plasamentul minorilor ; Cum prezenta cauză nu se încadrează în categoria amintită, urmează a amâna judecata la un nou termen, motiv pentru care,
pentru citarea intimatului cu un exemplar al motivelor de recurs.