C***** F******
InculpatD********* D****
MartorÎn baza art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 condamnă pe inculpatul C***** F****** la 1 an închisoare. În baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 condamnă pe inculpatul C***** F****** la 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. b Cp, inculpatul va executa 1 an închisoare. Face aplicarea art. 71-64 lit. a teza a-II-a, b, c Cp. În baza art. 81-82 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani termen de încercare. Face aplicarea art. 359 Cpp. În baza art. 71 al. 5 Cp dispune suspendarea executării pedepselor accesorii. Obligă inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare statului. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.11.2009.
În vederea emiterii unei adrese către INEP, pentru a se comunica actualul domiciliu al inculpatului, urmând a se emite şi mandat de aducere pe numele acestuia
Urmează a se cita inculpatul atât la adresa cunoscută cât şi prin IGP-Direcţia Cercetări Penale, ANP şi prin afişare la uşa Consiliului Local Sector 6 Bucureşti şi a se emite adresă către primăria de la locul de naştere a acestuia, pentru a se preciza dacă inculpatul figurează în evidenţele acestei instituţii ca fiind decedat
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Magistraţilor Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti nr. 2/18.09.2009 prin care s-a dispus menţinerea dispoziţiilor privind restrângerea activităţii de judecată începând cu data de 1.09.2009, precum şi protestul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti