O****** D*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - P****** M*********** P****** S***** N***
IntimatAdmite plângerea formulată de petent O. D., împotriva procesului verbal de contravenţie, seria AP, nr.0848129/21.07.2009, întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ARGEŞ – POLIŢIA MUNICIPIULUI PITEŞTI SECŢIA NR.1. Anulează procesul verbal. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.06.2010.
Amână pronunţarea la data de 09.06.2010 pentru deliberări. Pronunţată în şedinţă publică azi. 02.06.2010
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 02.06.2010, C10 civil, sala 1, ora 12, pentru când petentul va depune la dosar noi acte în susţinerea plângerii, respectiv contractul de închiriere a spaţiului în care funcţionează restaurantul, autorizaţie de funcţionare, alte înscrisuri. Se va cita intimata. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Aprilie 2010
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 28.04.2010, C10 civil, sala 1, ora 12. Admite cererea apărătorului petentului pentru audierea concomitentă a martorilor. Se citează martorul Nica Ion la adresa din Piteşti, Str. Ion Minulescu , nr. 14, Bl. M11, Sc. B. Ap.6, Jud. Argeş . Pune în vedere martorului Ilie Gh. Laurenţiu , fiind prezent la acest termen să se prezinte la următorul termen ce va fi acordat în vederea audierii. Se citează intimata . Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Martie 2010
Ataşează dosarul nr.13363/280/2009 la dosarul nr.11279/280/2009, urmând ca aceste două dosare să fie judecate împreună. Admite probele solicitate de către petentă ,după cum urmează; proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu doi martori respectiv Ilie G. Laurenţiu- domiciliat în comuna Poiana Lacului, sat Păduroiu Dea, Jud. Argeş care va fi citat şi martorul Nica Ion, urmând a se acorda un nou termen de judecată pentru a se reveni cu adresă către intimată pentru a ne comunica o copie lizibilă a procesului verbal de constatare , sau transcrierea acestuia, având în vedere că actele comunicate la acest termen sunt ilizibile şi pentru a ne comunica adresa martorului Nica Ion în vederea citării. Se citează intimatul şi martorii, martorul Nica Ion după comunicarea adresei solicitate. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Ianuarie 2010
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 06.01.2010 , C10 civil, ora 12, pentru când se citează intimata cu menţiunea de a depune la dosar copie lizibilă a procesului verbal de constatare a contravenţiei sau transcrierea acestuia. Proroga discutarea probatoriului. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Noiembrie 2009