Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Scoate de pe rol cauza privind judecarea recursului civil formulat de pârâta Societatea Cooperativa de Consum Văculeşti, în contradictoriu cu reclamanta intimată Primăria comunei Văculeşti, judeţul Botoşani, împotriva sentinţei civile nr. 656 din 22 aprilie 2009, pronunţată în dosarul nr. 1127/222/2009 al Judecătoriei Dorohoi, judeţul Botoşani şi o trimite spre competenţă soluţionare Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică din 29 septembrie 2009.