S******** L*** M********* L** -**** S* A**** P******* S******** R****** S**
CreditorS* P******** I***** E***** S**
DebitorD****** I***
Reprezentant legalG***** C*** S***
LichidatorP*******
CreditorAdmite cererea de atragere a răspunderii personale formulată de lichidatorul judiciar Greval Cons S.P.R.L. Piatra-Neamţ. Dispune ca pasivul societăţii debitoare „Pleurotus Import Export” S.R.L. Târgu-Neamţ, în cuantum de 333.064,83 lei, să fie suportat de pârâtul Desmerdatu Neculai . Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului „Pleurotus Import Export” S.R.L. Târgu-Neamţ. Dispune radierea debitorului din Registrul Comerţului Neamţ. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă pe lichidator de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei,dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Definitivă. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 19.02.2013.
Hotarare 94/F din 19.02.2013Dispune plata din fondul de lichidare a sumei de 3.000 lei exclusiv TVA reprezentând onorariu şi a sumei de 472,30 lei reprezentând cheltuieli aferente procedurii, către G***** C*** S*** .Dispune plata din fondul de lichidare a sumei de 1.000 lei, reprezentând onorariu către exp.contabil Minuţ Victoria.
Incheiere de sedinta din 15.01.2013pentru soluţionarea cererii de atragere a răspunderii personale
Reţinând ca întemeiată cererea formulată de lichidatorului judiciar GREVAL CONS S.P.R.L., pentru a completa raportul privind cauzele şi împrejurările ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a S.C. PLEUROTUS IMPORT EXPORT S.R.L., şi pentru a intra în posesia bunurilor din averea debitorului; Pentru continuarea procedurii prevăzută de art.85/2006;
pentru a se completa raportul prev. de art.59 din lege
pentru studiu raport art.59 din Legea insolvenţei
pentru ca debitorul să predea documentele contabile
Ia act de hotărârea Adunării Creditorilor din 17.02.2011 privind desemnarea Comitetului creditorilor şi confirmarea lichidatorului judiciar.pentru continuarea procedurii
În temeiul art.11 alin.1 lit.g din Legea 85/2006 dispune sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către numitul D****** I*** a infracţiunii prevăzute de art.147 din Legea 85/2006. Pronunţată în şedinţă publică , azi 08.02.2011.
pentru continuarea procedurii, debitoarea urmând să predea documentele contabile
Reţinând ca întemeiată cererea de acordare a unui termen de judecată formulată de fostul administrator D****** I*** pentru a preda lichidatorului judiciar documentele contabile ale S* P******** I***** E***** S** Târgu Neamţ; Pentru continuarea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006;
pentru continuarea procedurii prev. de Legea nr. 85/2006.
pentru ca debitoarea să predea documentele prev. de art.28 din Legea nr. 85/2006.
Admite cererea administratorului judiciar. În temeiul art. 107 alin.1 lit.A pc.b şi c din Legea privind procedura insolvenţei: Dispune începerea procedurii falimentului împotriva debitorului S.C.„PLEUROTUS IMPORT EXPORT ” S.R.L.Târgu-Neamţ. Desemnează în calitate lichidator judiciar provizoriu pe fostul administrator judiciar Greval Cons S.P.R.L., cu un onorariu provizoriu de 1.000 lei lunar, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea 85/2006. În temeiul art. 107 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de înscriere a creanţelor născute în cursul procedurii la data de 26.02.2010. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la data de 16.03.2010. Fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 30.03.2010. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la data de 13.04.2010. În temeiul art. 113 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 30.03.2010. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 12.01.2010.
Admite contestaţia formulată de creditorul S.C.„ARABESQUE” S.R.L. Galaţi la tabelul preliminar de creanţe. Dispune înscrierea creditorului S.C.„ARABESQUE” S.R.L. Galaţi în tabelul preliminar cu o creanţă în cuantum de 37.444,85 lei, în loc de 23.501,39 lei. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică , azi 13.10.2009.
Amână pronunţarea la 13.10.2009. Termen pentru a se preda documentele prev. de art.28.
pentru continuarea procedurii
Admite cererea formulată de creditorul B.R.D.-Group Societe Generale S.A. pentru deschiderea procedurii insolvenţei, împotriva debitorului S.C.„PLEUROTUS IMPORT EXPORT”S.R.L. cu sediul în Târgu-Neamţ, str.Calistrat Hogaş nr.1,judeţul Neamţ, înregistrată ORC sub nr. J27/1033/2003, CUI 15625717. În temeiul art.33 alin.6 din Legea 85/2006 deschide procedura insolvenţei împotriva debitorului S.C.„PLEUROTUS IMPORT EXPORT”S.R.L. cu sediul în Târgu-Neamţ, str.Calistrat Hogaş nr.1,judeţul Neamţ, înregistrată ORC sub nr. J27/1033/2003, CUI 15625717. In temeiul art.34 din Legea privind procedura insolvenţei : Numeşte administrator judiciar provizoriu pe G***** C*** S***, cu sediul în municipiul Piatra-Neamţ, str.Mihai Eminescu nr.16, bl.E3 , sc.C , ap.35 ,atestat UNPIR sub nr.2A0206 ,care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din lege , cu un onorariu provizoriu de 1.000 lei lunar. In temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului, prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenţei. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de înscriere a creanţelor la data de 05.06.2009. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 26.06.2009. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la data de 07.07.2009 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la data de 15.07.2009. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 01.07.2009, ora 1200 la sediul administratorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului. Fixează termen pentru depunerea raportului prevăzut de art.54 alin.1 din Legea 85/2006 la data de 28.05.2009. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar. In temeiul art.37 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune comunicarea prezentei sentinţe Judecătoriei Piatra Neamţ, Tribunalului Neamţ şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă în a cărei jurisdicţie se află sediul debitorului declarat în Registrul Comerţului şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturile. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 07.07.2009. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.04.2009.
pentru îndeplinirea procedurii de citare cu debitoarea