P**** G***
ReclamantB*** C*****
PârâtB*** E****
PârâtDispune îndreptarea erorii materiale strecurate în partea introductivă a hotărârii pronunţate în dosarul nr. 1133/304/2009, în sensul că se va menţiona că dosarul respectiv a fost soluţionat prin "Sentinţa civilă nr. 52" în “Şedinţa publică din 21.01.2010” şi nu prin "Sentinţa civilă nr. 385" în “Şedinţa publică din 03.04.2008”, aşa cum s-a înscris în mod eronat. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.02.2010.
Admite acţiunea. Obligă pârâţii să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 477,61 mp, situată în intravilanul oraşului Segarcea, str. Trandafirului nr. 21, T 92, P 22 şi P 22/1. Obligă pârâţii la 839 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.01.2010.
Amână pronunţarea sentinţei la data de 21.01.2010.
Încuviinţează probele propuse de apărătorii părţilor şi acordă un nou termen de judecată în vederea administrării acestor probe.
Acordă un nou termen de judecată pentru ca instanţa şi apărătorul reclamantei să observe întâmpinarea, cererea reconvenţională şi înscrisurile depuse la dosar în dovedirea acestora, de către apărătorul pârâţilor.
Acordă un nou termen de judecată pentru a se comunica pârâţilor o copie după precizarea acţiunii.
Amână judecata cauzei, având în vedere Hotărârea nr. 5 din data de 01.09.2009, a Adunării Generale a Magistraţilor din cadrul Judecătoriei Segarcea, prin care judecătorii acestei instanţe s-au raliat protestului general al instanţelor judecătoreşti şi au hotărât restrângerea activităţii de judecată, în sensul amânării tuturor cauzelor cu excepţia cauzelor penale în care inculpaţii au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, cele având ca obiect emiterea mandatului european de arestare, precum şi măsurile preventive (luarea, verificarea, prelungirea, încetarea, etc.), iar în materie civilă, a cauzelor având ca obiect ordonanţe preşedinţiale privind situaţia minorilor, şi a cererilor de suspendare provizorie a executării silite, şi faptul că prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor anterior menţionate.
Acordă un nou termen de judecată pentru a da posibilatea apărătorului reclamantei să indice imobilul pe care aceasta îl revendică, şi apărătorului pârâţilor să îşi pregătească apărarea.