R***** F*****
ReclamantB**** M********
PârâtRespinge acţiunea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.10.2009.
Amână judecata cauzei, având în vedere Hotărârea nr. 5 din data de 01.09.2009, a Adunării Generale a Magistraţilor din cadrul Judecătoriei Segarcea, prin care judecătorii acestei instanţe s-au raliat protestului general al instanţelor judecătoreşti şi au hotărât restrângerea activităţii de judecată, în sensul amânării tuturor cauzelor cu excepţia cauzelor penale în care inculpaţii au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, cele având ca obiect emiterea mandatului european de arestare, precum şi măsurile preventive (luarea, verificarea, prelungirea, încetarea, etc.), iar în materie civilă, a cauzelor având ca obiect ordonanţe preşedinţiale privind situaţia minorilor, şi a cererilor de suspendare provizorie a executării silite, şi Hotărârea nr. 6 din data de 18.09.2009, a Adunării Generale a Magistraţilor din cadrul Judecătoriei Segarcea, prin care judecătorii acestei instanţe au hotărât continuarea protestului, precum şi faptul că prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor anterior menţionate. Dispune comunicarea către reclamant a unei copii de pe întâmpinare.
Acordă un nou termen de judecată pentru a se administra proba cu înscrisuri, în vederea verificării calităţii de moştenitor legal a reclamantului după autoarea Stănescu Maria.