B***** C*******
PetentConstată că cererea ce face obiectul cauzei nu a fost formulată de persoana privată de libertate B***** C*******. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei se va vira Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 4 decembrie 2009.
Faţă de lipsa de procedură cu contestatoarea se va reveni cu citarea acesteia la locul de detenţie. Având în vedere hotărârea nr. 19 din 29.09.2009 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Botoşani prin care s-a dispus, începând cu data de 01.10.2009, suspendarea din programul Ecris a completului CP2-AL şi repartizarea dosarelor prin sistemul ciclic celorlalte complete ale secţiei penale, conform dispoziţiilor art. 99 alin. 11 din Regulamentul de Ordine Interioară, în prezentul dosar se va acorda termen de judecată la 04 decembrie 2009, completul CP5-MM.
Întrucât la data de 31 august 2009 Adunarea Generală a Judecătorilor a hotărât ca şi la Judecătoria Botoşani, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, să se adopte o formă de protest constând în restrângerea activităţii şi amânarea judecării cauzelor cu excepţia celor privind verificarea măsurii arestării preventive şi cum prezentul dosar nu se încadrează în categoria celor considerate urgente, se va amâna judecata la un nou termen.