M**** E**
InculpatD******* R******** D* P**** B***** P*** R*********** L*****
Parte vătămatăÎn temeiul dispoziţiilor art. 215 ind. 1 al. 1 Cpen. cu aplicarea art. 33 lit. a Cpen. condamnă pe inculpata M**** E**,, la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. În temeiul art. 288 al. 1,2 Cpen. cu aplicarea art. 33 lit. a Cpen. condamnă pe inculpata M**** E** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în în scrisuri oficiale. În temeiul art. 291 Cpen. cu aplicarea art. 33 lit. a Cpen. condamnă pe inculpata M**** E** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată condamnatei prin sentinţa penală nr. 215/2006 pronunţată de Judecătoria Târnăveni, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 313/A/2009 pronunţată de Tribunalul Mureş, în componentele sale, respectiv: 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 ind. 1 al. 1 Cpen. cu aplicarea art. 41 al. 2 Cpen.; 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 288 al. 1, 2 Cpen. cu aplicarea art. 41 al. 2 Cpen.; 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 Cpen. În temeiul art. 36 al. 2 Cpen. raportat la art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b Cpen. contopeşte pedepsele sus menţionate şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 Cpen. interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cpen. În baza art. 81 al. 2 şi art. 82 Cpen. suspendă condiţionat executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 Cpen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 al. 5 Cpen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În temeiul art. 191 al. 1 C.pr.pen., obligă pe inculpată la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpată şi procuror şi de la comunicare pentru partea vătămată Compania Naţională Poşta Română SA. prin Direcţia Regională de Poştă Braşov, cu sediul în Braşov, str. N. Iorga, nr. 1, jud. Braşov.
repune cauza pe rol,acorda termen la data de 18 martie 2010
amână pronuntarea la data de 25 februarie 2010
Amânat în vederea citării martorilor acuzării. Se va repeta procedura de citare cu partea vătămată.
amână cauza in vederea citării martorilor Szatmari Deneş şi Szatmari Maria -cu mandat de aducerte şi emiterea unei adrese către IPJ MUreş pentru a se solicita fişa de cazier judiciar a inculpatei.
Amana cauza în vederea citarii martorilor Kiss Vass Rozalia , Vass Imbre Irina şi Molnar Irma -cu mandat de aducere-
Apreciază întemeiată cererea de amânare formulată de reprezentantul parchetului, acordă un nou termen de judecată urmând a se reveni cu adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş , prin care se va solicita restituirea dosarului , după verificarea rechizitoriului sub aspectul legalităţii şi temeiniciei ,conform art. 264 alin. 3 Cod procedură penală . Urmează a se repeta procedura de citare cu partea vătămată şi martorii lipsă la termenul de azi.
amana cauza în vederea trimiterii dosarului parchetului de pe langă Judecătoria Târgu Mureş în vederea verificării rechizitoriului de către conducatorul parchetului care l-a emis, respectiv prin procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg Mureş , conform dispoziţiilor art. 264 alin. 3 Cod procedură penală. , urmând a se cita inculpata- cu mandat de aducere şi martorii propuşi prin rechizitoriu, respectiv : Kiss Vas Rozalia, Vass Imre Irina, Balogh Raveca, Erdoş Irma, Ceani Matei, Fazakaş Rozalia, Erdoş Marta, Szatmari Maria, Szatmari deneş, Molnar Irma, Mezeri Rozalia şi Bordi Ioan.