P******** A****
ReclamantA**** P****
PârâtL********* C****** M******
PârâtP******** I**
ReclamantAdmite acţiunea principală şi respinge cererea reconvenţională. Cu drept de recurs.
Amână pronunţarea la data de 08 iunie 2010.
Amână pronunţarea la data de 01.06.2010.
în vederea administrării probatoriului suplimentar.
Pentru a da posibilitate reclamanţilor să studieze precizările formulate de pârâta Lingurariu Claudia-Mihaela şi eventual a depune un răspuns, instanţa urmează a amâna cauza.
Pentru a da posibilitate pârâţilor să-şi exprime punctul de vedere faţă de excepţiile invocate de reclamanţi, şi pentru audierea celorlalţi martori rămaşi, instanţa urmează a amâna cauza.
Va admite cererea formulată de apărătorul reclamantei şi apărătorul pârâţilor, privind citarea martorilor, acordând termen de judecată în vederea audierii acestora în condiţii de contradicţionalitate.
Admite proba cu martori solicitată de către părţi, dispune citarea a câte un martor pentru fiecare dintre părţi şi efectuarea unei anchete sociale la domiciliul din Vorona la părinţii Linguraru Mihai şi Maria unde pârâta locuieşte pentru a se vedea condiţiile de creştere şi educare ale minorilor, starea materială a acesteia.
Va admite cererea formulată de apărătorul reclamantei şi apărătorul pârâţilor, privind introducerea în cauză, în calitate de reclamant a numitului P******** I** cu citarea acestuia pentru a lua la cunoştinţă despre conţinutul întâmpinării şi a cererii reconvenţionale şi respectiv de acordare a unui termen de judecată pentru a depune la dosar declaraţie pe propria răspundere şi certificat de stare fiscală şi va dispune a se emite adresă la Primăria com. Vorona, pentru a se efectua o anchetă socială la domiciliul pârâţilor privind starea materială a acestora, în vederea soluţionării cererii de scutire de la plata taxei de timbru