W**** B*******
PetentM********* T** M**** - S***
IntimatAdmite în parte plângerea.
Emiterea unei adrese către Municipiul Tîrgu-Mureş cu o copie de pe dovada achitării contribuţiei pentru obţinerea legitimaţiei(StudCard) şi cu menţiunea ca la următorul termen de judecată să depună la dosar un înscris prin care să precizeze dacă acestă legitimaţie se eliberează de către Municipiul Tîrgu-Mureş iar în cazul în care nu se eliberează de către Municipiul Tîrgu-Mureş să precizeze instituţia competentă să elibereze o astfel de legitimaţie. Citarea petentei cu menţiunea ca la următorul termen de judecată să indice organul sau instituţia competentă care a eliberat legitimaţia (StudCard), precum şi instituţia căreia ia fost adresată cererea privitoare la eliberarea acestei legitimaţii. Amână judecarea cauzei la data de 11.06.2010. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.04.2010
-- amânarea prezentei pricini , pentru a da posibilitate petentei să ia la cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. - citarea petentei cu un ex. din întâmpinare - intimatul prin reprezentant are termen în cunoştinţă.