D******* S****** P****** - O***** S***** P******
PetentM**** M***** C*********
IntimatAdmite cererea. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1000 lei aplicată prin pr.vb. încheiat la 12.07.2009 şi încheierea de aplicare a sancţiunii nr.4004/07.07.2009 cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 35 de ore. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 10.02.2010.
Se citează părţile, intimatul cu mandat de aducere cu însoţire efectivă, potrivit art.188 Cod procedură civilă. Emite adresă către Administraţia Finanţelor Publice Argeş şi Primăria municipiului Piteşti, pentru a comunica veniturile realizate de intimat. Amână judecarea cauzei la 10.02.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Decembrie 2009
Se citează părţile, petenta cu menţiunea de a face dovada insolvabilităţii intimatului – contravenient. Amână judecarea cauzei la 16.12.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Octombrie 2009.