V**** I***********
InculpatE**** G*******
Parte civilăS******* J******* D* U****** D***
Parte civilăAvând nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 20.07.2009 Condamnă pe inculpatul VARGA IOSIF DANIEL, la: -1.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prev. şi ped. de art.180 alin. 2 C.p. cu aplic. art.37 lit.a C.p. Pune în vedere inculpatului disp. art.63/1 C.p. În baza art.61 C.p. menţine liberarea condiţionată cu privire la restul de 1.123 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin s.p. nr.264/2003 a Tribunalului Hunedoara. Obligă pe inculpat la plata următoarelor despăgubiri civile: -3.011,01 lei daune materiale către partea civilă S******* J******* D* U****** D***; -1.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii efective daune morale către partea civilă E**** G*******. Obligă pe inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu partea civilă E**** G******* şi de la comunicare cu inculpatul şi partea civilă S******* J******* D* U****** D***. Pronunţată în şedinţa publică din 20.07.2009.
În vederea efectuării unei adrese la Spitalul judeţean Deva, pentru a comunica dacă înţelege să se constituie parte civilă în cauză.
Faţă de cererile formulate în probaţiune
Faţă de lipsa inculpatului V**** I***********.