Dosar 1156/59/2009 din 19.10.2009

suspendare executare act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1156/59/2009
Data dosar:
19.10.2009
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
suspendare executare act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.12.2009 la ora 09:00

    Complet: CA2i
  • Soluţionare

    Admite cererea formulată de reclamantul Miloş Dănuţ, domiciliat în municipiul L, judeţ Timiş, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, cu sediul în municipiul Bucureşti, strada Ion Câmpineanu, nr. 20, sector 1. Dispune suspendarea executării Ordinului nr.250/12.10.2009 emis de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale până la pronunţarea instanţei de fond învestite cu acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea acestui act. Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză. Executorie de drept. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 22.12.2009. ---Î.C.C.J. DOSAR NR.1156/59/2009 , D.C. 3946/29.09.2010 , ADMITE RECURSUL , A.V. 10.02.2011.

    Hotarare 452 din 22.12.2009
  • Sedinta din data de 15.12.2009 la ora 09:00

    Complet: CA2
  • Repus pe rol

    REDESCHIDE DEZBATERILE FIXEAZĂ TERMEN LA 22.12.2009

  • Sedinta din data de 23.11.2009 la ora 09:00

    Complet: CA2
  • Amânat

    pt ca reclamantul sa depuna inscrisurile solicitate , amână cauza

Flux dosar


Actualizare GRPD