D**** I**** C*******
PetentÎn baza art. 449 alin. 1 lit. b din Codul de procedură penală, admite cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul-condamnat D**** I**** C*******, , în prezent deţinut în Penitenciarul Tg-Mureş, şi în consecinţă: Constată că, în privinţa tuturor infracţiunilor, sunt întrunite condiţiile concursului real de infracţiuni. În temeiul art. 36 alin. 1, a art. 33 litera a şi a art. 34 litera b din Codul penal, contopeşte următoarele pedepse rezultante: - 2 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 280/2009 a Judecătoriei Petroşani pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată în perioada 3 martie 2008 – decembrie 2008 (ca urmare a revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 471 din 09.09.2008 a Judecătoriei Petroşani şi dispunerea executării acesteia în regim de detenţie alături de pedeapsa nou aplicată); - 2 ani şi 6 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 313/2009 a Judecătoriei Petroşani, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată în perioada 9 – 12 februarie 2009 (ca urmare a revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 471 din 09.09.2008 a Judecătoriei Petroşani şi dispunerea executării acesteia în regim de detenţie alături de pedeapsa nou aplicată); - 2 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 404/2009 a Judecătoriei Petroşani, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată în perioada 17 octombrie 2008 – decembrie 2008 (ca urmare a revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 471 din 09.09.2008 a Judecătoriei Petroşani şi dispunerea executării acesteia în regim de detenţie alături de pedeapsa nou aplicată), în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă pe care o sporeşte cu 2 luni, astfel că petentul va executa, în total, pedeapsa de 2 an şi 8 luni închisoare. În baza art. 88 din Codul penal, deduce din durata pedepsei rezultante durata reţinerii, a arestării preventive şi a pedepsei deja executate, respectiv de la data de 6 aprilie 2009 până la zi. În temeiul şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. 2 din Codul penal interzice petentului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 literele a, teza a II-a şi litera b din Codul penal ca pedeapsă accesorie. Menţine petentul în stare de detenţie. Dispune anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise în baza sentinţelor penale menţionate anterior, urmând a fi emis un nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform cu dispozitivul prezentei hotărâri. În temeiul art. 192 alineatul 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta cauză rămân în sarcina acestuia. Suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petent şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţa publică din 24 noiembrie 2009.