P****** I****
PetentI***** H********
IntimatAdmite plângerea formulată de petentul P****** I****, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, Anulează procesul-verbal seria CC nr. 2600398/23.03.2009 încheiat de către intimat şi înlătură sancţiunile şi măsurile dispuse prin acesta. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.01.2010.
Apreciind necesar soluţionării cauzei ca intimatul să depună la dosar atestatul de operator calificat în efectuarea de măsurători cu aparatul radar a agentului constatator Rusu Alexandru, la data constatării contravenţiei, respectiv 11.03.2009, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, montat pe autospeciala Logan cu numărul MAI – 15792, cu care a fost înregistrată viteza autoturismului condus de petent şi fotografiile efectuate la faţa locului,
Întrucât titularul completului C6 a fost promovat la Tribunalul Hunedoara, împrejurare în care, potrivit disp.art.99 al.11 din ROI al instanţelor judecătoreşti, s-a procedat la repartizarea dosarelor provenite de la acest complet, ce urmează a fi desfiinţat, celorlalte complete de judecată,
Se va face adresă la intimat pentru a ni se comunica toate actele care au stat la baza procesului verbal seria CC nr. 2600398, contestat,