S* G** C*********** S**
Recurent ReclamantS* I******* S**
Intimat PârâtRespinge acţiunea.
Amânat în vederea pronunţării.
Amânat în vederea pronunţării.
În vederea administrării probei testimoniale cu depoziţia martorului Tamaş Attilo, domiciliat în Baia-Sprie, strada Microraion Vest nr. 17/46, jud. Maramureş, în temeiul art. 167 şi următoarele Cod procedură civilă coroborat cu art. 186 Cod procedură civilă, Pentru ca reprezentanta reclamantei să depună la dosarul cauzei precizare de acţiune, în scris, precum şi dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar,
În vederea administrării probei testimoniale cu depoziţia martorului Vorodi Alexandru, domiciliat în Baia Mare, strada Luminişului nr. 1, jud. Maramureş, în temeiul art. 167 şi următoarele Cod procedură civilă coroborat cu art. 186 Cod procedură civilă,
Pentru a-i da posibilitatea reprezentantului pârâtei să răspundă la interogatoriu, Pentru a se solicita Poliţiei Oraşului Baia Sprie să comunice procesul verbal de contravenţie nr. 645133/14 în încheiat pe numele reprezentantului reclamantei, Goloman Ioan, toate înscrisurile care au stat la baza întocmirii acestui proces verbal de contravenţie precum şi care este situaţia acestui proces verbal, dacă acesta a fost atacat în instanţă, în caz afirmativ urmând a comunica care a fost soluţia pronunţată,
Faţă de cererea de amânare formulată,