Ţ*** F******
ReclamantP******* T**** M*******
PârâtRespinge ca nefondată acţiunea în constatare introdusă de reclamanta Ţ*** F******, domiciliată în Turnu Măgurele, str.Plopilor, nr.15, jud.Teleorman împotriva pârâtei primăria Tr.Măgurele. Cu recurs. Pronunţată azi, 19 iunie 2009 în şedinţă publică.
Admite cererea pentru scutire taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar formulată de reclaamnta Ţ*** F******, domiciliată în Tr.Măgurele, str.Plopilor, nr.15, jud.Teleorman în contradictoriu cu pârâta P******* T**** M*******. Dispune scutirea reclaamntei de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 383,26 lei şi timbru judiciar de 0,30 lei. Cu drept de nexonerare în 5 zile libere de la comunicare. Pronunţată azi, 19 iunie 2009 în şedinţă publică.
Pentru ca reclamanta să aducă copii de pe certificatele de deces ale socrilor săi.
Faţă de cererea reclamantei prin care solicită încuviinţarea probei cu doi martori, pe care se obligă să-i aducă la instanţă în vederea audierii, pentru ca reclamanta să facă dovada dacă în ultimele 12 luni a beneficiat de scutire de taxă de timbru, sens în care va depune o cerere scrisă şi pentru când reclamanta va face dovada cine a fost proprietar din anul 1979 şi până în prezent la imobilul descris în acţiune.
Pentru a se cita reclamanta cu menţiunea să indice valoarea imobilului şi terenului în vederea calculării taxei de timbru şi să facă dovada stării materiale pentru scutire de taxă de timbru.