M*** V*******
ÎnvinuitÎn baza art. 140 al.1 lit.a şi al. 3 C. pr. pen. dispune punerea de îndată în libertate a învinuitului M*** V*******, şi scoaterea lui de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 5/5.IV.2009 emis în baza încheierii de arestare preventivă de la aceeaşi dată, pronunţată în dosarul nr. 1168/205/2009. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru învinuit. Dată în Camera de Consiliu azi, 15 aprilie 2009 şi pronunţată în şedinţă publică.
Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Argeş. În baza art. 1491 c. pr. p. raportat la art. 148 lit. a – f c. pr. p. Dispune arestarea preventivă a inculpatului M*** V*******, pe o perioadă de 10 zile, începând cu data de 5 aprilie 2009, orele 1100 şi până în data de 15 aprilie 2009, orele 1100. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată azi în şedinţă publică 5 aprilie 2009 orele 1100.