N**** (**** U***** A***
InculpatN**** F******
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** T********
Parte civilăÎn baza art. 181 alin. 1 şi alin. 1 1 Cod penal, condamnă inculpatul N.A. judecat în stare de libertate, la pedeapsa de : - 1 ( unu ) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii vătămare corporală săvârşită asupra unui membru al familiei. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 3 (trei ) ani, în condiţiile art. 82 C. pen. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.14 şi art 346 C.p.p.şi art. 998-999 C.civ obligă inculpatul să îi plătească părţii civile Novac Floare suma de suma de 50000 lei, cu titlu de daune morale. Constată că partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara nu a formulat pretenţii civile. În baza art. 191 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune plata sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat din oficiu . Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.02.2011.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătoarea inculpatului.
Va încuviinţa cererea de amânare formulată de apărătoarea inculpatului în vederea împăcării părţilor.
Se citează inculpatul cu mandat de aducere efectivă în baza art. 183 C.p.p.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătoarea inculpatului.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătoarea inculpatului.
Va încuviinţa cererea de amânare formulată de partea civilă în vederea acordării unui nou termen de judecată în vederea împăcării cu inculpatul.
Ia act că partea vătămată N.F. se constituie parte civilă în cauză cu suma de 50000 lei reprezentând daune morale. Amână judecarea cauzei la data de 8 februarie 2010, pentru când se citează partea civilă N.F. Se citează inculpatul N.A. cu mandat de aducere cu executare efectivă.
Desfiinţare complet. Termen pentru citarea inculpatului şi a părţii civile.
Se citează inculpatul şi partea civilă.