S* B** A******** S*
CreditorB**** P*** T*****
DebitorINCHEIERE Admite cererea. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 13.01.2010
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 13.01.2010 , C10 civil, ora 12, pentru a se reveni cu adresă către creditoare în sensul de a face dovada că prin contractul de cesiune de creanţe nr.47/13.09.2007, depus la dosar, creditoarea a fost împuternicită să efectueze activităţi de recuperare a creanţei rezultate din titlul executoriu încheiat la data de 06.10.2005, debitor fiind B**** P*** T*****, urmând a fi depus contractul de cesiune între CREDISSON INTERNAŢIONAL S.R.L. şi BCR ASIGURARI SA, întrucât contractul de credit pentru care se solicită încuviinţarea a fost încheiat de debitor cu CREDISSON INTERNAŢIONAL S.R.L. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Decembrie 2009
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 16.12.2009 , C10 civil, ora 12, pentru a se reveni cu adresă către creditoare în sensul de a face dovada că prin contractul de cesiune de creanţe nr.47/13.09.2007, depus la dosar, creditoarea a fost împuternicită să efectueze activităţi de recuperare a creanţei rezultate din titlul executoriu încheiat la data de 06.10.2005, debitor fiind B**** P*** T*****, urmând a fi depus contractul de cesiune între CREDISSON INTERNAŢIONAL S.R.L. şi BCR ASIGURARI SA. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Noiembrie 2009
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 25.11.2009 , C10 civil, ora 12, pentru a se reveni cu adresă către creditoare în sensul de a face dovada că prin contractul de cesiune de creanţe nr.47/13.09.2007, depus la dosar, creditoarea a fost împuternicită să efectueze activităţi de recuperare a creanţei rezultate din titlul executoriu încheiat la data de 06.10.2005, debitor fiind B**** P*** T*****, urmând a fi depus contractul de cesiune în integralitatea sa. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Octombrie 2009
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 21.10.2009 , C10 civil, ora 12, pentru când se emite adresă către creditoare S.C. BCR- Asigurări SA, cu menţiunea de a-şi dovedi calitatea procesuală activă şi de a depune contractul de cesiune încheiat cu S.C. EOS KSI ROMANIA SRL. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Septembrie 2009
Amână judecarea cauzei la data de 30.09.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2009.