C****** M*****
Inculpat InculpatS.p. 93 : În baza art. 257 alin 1 Cod penal raportat la art. 6 şi art. 7 alin 3 din Legea nr 78/2000, condamnă pe inculpatul C****** M***** (fiul lui Marcel şi Elisabeta, născut la 23 10 1962, CNP 1621023131232 ) la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă –infracţiune de corupţie . În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) teza a II-a şi lit b) Cod penal, şi exerciţiul dreptului de a exercita o funcţie publică , prev de art. 64 lit c) Cod penal . În baza art. 88 Cod penal scade din pedeapsa pronunţată perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, de la 13 octombrie 2009 la 04 februarie 2010 inclusiv . În baza art. 357 alin 2 lit b) Cod procedură penală : Ia act că măsura preventivă a liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului C****** M***** din mandatul de arestare preventivă nr 114/14 10 2009 emis de Tribunalul Constanţa, încetează de drept la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă nu va fi revocată anterior . În baza art. 61 alin 4 din Legea nr 78/2000 : Constată că suma de 2.500 lei remisă de denunţătorul Diaconu Dorin inculpatului C****** M*****, a fost recuperată de organele judiciare care au pus-o la dispoziţie . În baza art. 191 Cod procedură penală : Obligă inculpatul C****** M***** să plătească statului suma de 2500 lei reprezentând cheltuieli judiciare . Cu apel în 10 zile de la pronunţare . Pronunţată în şedinţă publică azi 15 03 2010 .
A.P.LA 15.03.2010
TERMEN 08.03.2010 PT.ADMINISTRARE PROBE CIRCUMSTANŢIERE
ÎNCH. În baza art. 1608 Cod procedură penală raportat la art. 1606 şi art. 1602 alin 1 Cod procedură penală : Constată admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C****** M***** . În baza art. 1608a alin 6 Cod procedură penală : Respinge, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de incupatul C****** M***** .
În baza art. 3002 Cod procedură penală : Menţine măsura arestării preventive a inculpatului C****** M***** (fiul lui Marcel şi Elisabeta, născut la 23 10 1962) . Respinge cererea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea în care locuieşte . Cu recurs în 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat . Pronunţată în şedinţă publică azi 18 01 2010 .
A.P.ASUPRA DISP.ART.300 IND.2 C.P.P.LA 18.01.2010 TERMEN FOND. 15.02.2010
În baza art. 1608 Cod procedură penală raportat la art. 1606 şi art. 1602 alin 1 Cod procedură penală : Constată admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C****** M***** . În baza art. 1608a alin 6 Cod procedură penală : Respinge, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de incupatul C****** M***** . Cu recurs în 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat Pronunţată în şedinţă publică azi 18 12 2009 .
În baza art. 3002 Cod procedură penală : Menţine măsura arestării preventive a inculpatului C****** M***** (fiul lui Marcel şi Elisabeta, născut la 23 10 1962) . Respinge cererea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea în care locuieşte . Cu recurs în 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat . Termen 14.01.2010 Pronunţată în şedinţă publică azi 10 12 2009 .
În baza art. 1608 Cod procedură penală raportat la art. 1606 şi art. 1602 alin 1 Cod procedură penală : Constată admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C****** M***** . În baza art. 1608a alin 6 Cod procedură penală : Respinge, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de incupatul C****** M***** . Cu recurs în 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat Termen 10.12.2009 Pronunţată în şedinţă publică azi 19 11 2009 .
În baza art. 300 ind.1 alin 1 Cod procedură penală : Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C****** M***** . În baza art. 300 ind. 1 alin 3 Cod procedură penală : Menţine măsura arestării preventive a inculpatului C****** M***** (fiul lui Marcel şi Elisabeta, născut la 23 10 1962) . Respinge cererea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea în care locuieşte . Cu recurs în 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat . Pronunţată în şedinţă publică azi 06 11 2009 .