K********** B************
ReclamantS* C** S*
IntimatS** M****** M***** R******* S***
LichidatorRespinge acţiunea contestatorului KVOASNICEK BENONI LUCIAN, împotriva intimatei S* C** S* prin lichidator SPC MIRIANA MIRCOV RELICONS SRL, Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.11.2009
Se repetă adresa de la fila 9 dosar către Societatea de arhivare SC Archive Blue SRL pentru a depune la dosar copia fişei personale a reclamantului pentru perioada în care acesta a prestat activitate în unitatea pârâtă, sub sancţiunea art.1081 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 30.11.2009, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.11.2009.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de către reclamant. Respinge cererea pârâtei prin lichidator judiciar SCP Miriana Mircov Relicons SPRL privind introducerea în cauză a SC Archive Blue Arad. Se efectuează adresă către pârâtă prin lichidator judiciar pentru a preciza dacă reclamantul, în perioada în perioada august 1986-ianuarie 1994, a avut calitatea de salariat şi dacă activitatea prestată în această perioadă fost încadrată în grupa I de muncă, iar, în caz contrar, să arate motivele încadrării reclamantului într-o altă grupă de muncă pe perioada menţionată, sub sancţiunea amenzii prevăzută de art.1081 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 16.11.2009, pentru când se vor recita părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.09.2009.