V** V*****
ReclamantS* A**** M*** S**
PârâtAdmite în parte cererea.
Amână pronunţarea la data de 15.06.2010.
Încuviinţează cererea reprezentantului reclamantului pentru proba cu martorul Pop Vasile şi pune în vedere reclamantului să depună la dosar în termen de 5 zile adresa martorului sau să prezinte martorul la termenul următor fără citaţie, sub sancţiunea decăderii din probă. Citarea pârâtei. Amână judecarea cauzei la 8 iunie 2010.
Comunicarea punctelor de interogatoriu către pârâtă, cu solicitarea de a răspunde la întrebări sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 225 Cod procedură civilă.
PROBE
Amânarea cauzei în vederea comunicării unui ex. de pe precizare către debitoare. Acordă termen în cunoştinţă creditorului şi pune în vedere acestuia să depună la dosar până la următorul termen de judecată încă un exemplar de pe înscrisurile depuse de cătrre acesta la termenul de faţă.