M****** D** Ş*****
Apelant inculpatS* I***** S**
Intimat parte civilăS* R*********** S**
Intimat parte civilăS* T****** S** P*** L********* J******* P***** S***
Intimat parte civilăS* A**** C** S*
Intimat parte civilăAmânare de pronunţare la data de 05.10.2009 DECIS 199 - In temeiul art.379 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul MORARIU DAN ŞTEFAN împotriva Sentinţei penale nr.629/F din data de 05 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia l-a Penală în Dosarul nr. 11773/3/2008. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, numai pe latură civilă şi, în fond, rejudecând: înlătură obligarea inculpatului la plata către partea civilă SC GOTIMAR COM SRL a sumei de 124.495,1 lei şi îl obligă la plata către aceasta a sumei de 12.449, 51 lei, reprezentând despăgubiri civile. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. în temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, se suportă din fondul MJLC. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat şi partea civilă SC GOTIMAR COM SRL. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 octombrie 2009.