G***** C****** I***
ReclamantG***** N****** R*****
ReclamantP** M****
PârâtM**** E********
PârâtB***** I****
PârâtAdmite în parte acţiunea precizată.
Amânat în vederea pronunţării.
Amânat în vederea pronunţării.
pt. a se achita taxa jud. de timbru şi pentru audiere martori
Raportat la cuprinsul notelor de şedinţă depuse la dosarul cauzei, pentru a se cita moştenitorii defunctului Czompa Alexandru la domiciliile indicate cu un exemplar al cererii de chemare în judecată şi al înscrisurilor ataşate acesteia,
Pentru ca reprezentanta reclamantei să depună la dosarul cauzei certificat fiscal privind valoarea bunului cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, în temeiul prevederilor art. 32 din Legea 146/1997 şi pentru a-şi preciza poziţia procesuală cu privire la numitul Czompa Alexandru care apare ca renunţător în certificatul de moştenitor nr. 885/82 din data de 13.08.1982,
Deliberând asupra cererilor în probaţiune, În vederea administrării probei testimoniale cu depoziţia martorului Pomian Adrian, care va fi citat la adresa indicată, Pentru a se cita pârâta B***** I**** cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei acte de stare civilă respectiv, copia certificatului de naştere şi copia certificatului de căsătorie, Pentru ca pârâta P** M**** să depună la dosarul cauzei copia certificatului de naştere, Pentru ca reprezentanta reclamantei să depună la dosarul cauzei certificat fiscal privind valoarea bunului cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, în temeiul prevederilor art. 32 din Legea 146/1997,
Pt. a se depune întâmpinare şi acte de stare civilă,