P** C*****
PetentI************ D* P****** A* J******** H********
Intimatavand nevoie de timp pentru deliberare - amanat pronunţarea la data de 13.11.2009 Admite plângerea contravenţională formulată de petentul P** C*****, în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** A* J******** H********, Anulează procesul-verbal de contravenţie seria CC nr. 2600510 încheiat la data de 12.02.2009 de către intimat şi înlătură sancţiunile dispuse prin acesta. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 13.11.2009.
Ca urmare a promovării titularului Completului C 5 Civil, Dna. judecător Călăraşu Cristina, la Tribunalul Hunedoara, începând cu data de 15.07.2009, Văzând procesul – verbal încheiat la data de 13.07.2009, la sediul Judecătoriei Deva, cu ocazia repartizării aleatorii a cauzelor provenite de la acest complet de judecată, în baza disp. art. 99 al. 11 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti,
Faţă de cererea de amânare formulată
Pentru ca intimatul să depună la dosar actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal contestat şi planşele foto ale înregistrării aparatului radar, montat pe autoturismul cu nr.înmatriculare MAI 27499, la data săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentului