M******* M*****
Recurent ReclamantM******* M*******
Recurent ReclamantS* O** P***** S* B********
Intimat PârâtRespinge recursul ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.09.2010.
Respinge cererea de repunere pe rol şi menţine măsura suspendării până la data restituirii dosarului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 18 mai 2010.
Suspendă judecata în temeiul art.244 pct.1 Cod procedură civilă până la soluţionarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 2.02.2010.
Admite cererea de amânarea cauzei, formulată de apărătoarea intimatei-pârâte. Pentru lipsa dosarului care se află în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, amână judecarea cauzei la data de 2 februarie 2010. Se vor cita recurenţii-reclamanţi, intimata-pârâtă cunoscând termenul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Amână judecarea cauzei la data de 10 noiembrie 2009, termen la care se va vor cita recurenţii-reclamanţi, intimata-pârâtă având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 septembrie 2009 la Curtea de Apel Piteşti - Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru lipsa dosarului care se află în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, amână judecarea cauzei la data de 08 septembrie 2009. Vor fi citaţi recurenţii-reclamanţi, intimata-pârâtă S.C. Petrom S.A. cunoscând termenul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 iunie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Amână judecata la 9 iunie 2009, cu citarea părţilor. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.05.2009.
Amână judecarea cauzei la 12 mai 2009, pentru când se vor cita recurenţii-reclamanţi, intimata-pârâtă cunoscând termenul. Se va face adresă recurenţilor-reclamanţi să-şi exprime punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi să facă apărări pe excepţia de necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Piteşti, invocate de apărătorul intimatei-pârâte. Anexat adresei se vor comunica notele de şedinţă formulate în acest sens. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 Aprilie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.