G***** P***
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de către inculpatul G***** P***, fiul lui Ionel şi Maria, născut la data de 12.05.1979 în Găeşti, jud.Dâmboviţa, CNP *********0393, domiciliat în comuna Mătăsaru, sat Mătăsaru, str.Principală, nr.310, jud.Dâmboviţa împotriva sentinţei penale nr.207 pronunţată de Judecătoria Găeşti la 24.08.2009 în dosarul nr.1186/232/2009, şi în consecinţă: Desfiinţează în parte sentinţa atacată sub aspectul laturii penale a cauzei, în sensul că reţinând în favoarea inculpatului G***** P*** circumstanţele atenuante prevăzute de disp. art.74 alin.1 lit.a şi c Cod penal, reduce pedeapsa aplicată acestuia de la 2 ani la 6 luni închisoare, în conformitate cu disp. art.76 alin.1 lit.d Cod penal. Menţine suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi reduce termenul de încercare de la 4 ani la 2 ani şi 6 luni. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. În conformitate cu disp. art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicarea copiei dispozitivului deciziei pentru apelantul-inculpat absent la dezbateri. Pronunţată în şedinţa publică din 30.11.2009.
Admite cererea şi acordă termen pentru a da posibilitate avocatului ales al apelantului – inculpat să-şi pregătească apărarea şi să depună la dosar motivele de apel formulate în scris. Citarea apelantului – inculpat. Amână cauza la data de 30.11.2009. Pronunţată în şedinţa publică din 30.10.2009.