H****** M******* P*** S*********** Î*********
ReclamantD**** S***** P*** S*********** Î*********
ReclamantP***** A**** P*** S*********** Î*********
ReclamantI******* V******* A***** P*** S*********** Î*********
ReclamantC*** V******* E**** P*** S*********** Î*********
ReclamantAdmite cererea. Obligă pârâţii să calculeze şi să plătească reclamanţilor diferenţele de drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite acestora în conformitate cu prevederile legii nr. 221/2008, începând cu data de 1 octombrie 2008 până la data pronunţării sentinţei, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, până la data efectivă a plăţii. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs
În baza art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizează Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 şi pct. 3 din OUG nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ în raport, de prevederile art. 1 alin. 4 şi 5, art. 20 alin. 1, art. 41 alin. 2 şi 5, art. 61 alin. 1, art. 102 alin. 1, art. 111 alin. 1, art. 115 alin. 4 şi 6 şi art. 141 din Constituţia României şi a dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar în raport de prevederile art. 1 alin. 4 şi 5, art. 20 alin. 1, art. 41 alin. 2, art. 61 alin. 1, art. 102 alin. 1, art. 111 alin. 1, art. 115 alin. 4 şi 6 şi art. 141 din Constituţia României, excepţii invocate de reclamanţi prin Sindicatul Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Suceava. În baza art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată, suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 şi pct. 3 din OUG nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ şi a dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar de către Curtea Constituţională. Fără cale de atac.