M******* S****** M*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a şi 76 lit. d C.p., condamnă pe inculpatul M******* S****** M*****, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, calculat potrivit art. 82 C.p. În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate e executării pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.p. În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.01.2010.
In vederea audierii martorilor din rechizitoriu precum şi a martorului în circumstanţiere indicat de inculpat, instanţa urmează a amâna cauza.
Instanţa admite cererea de amânare a cauzei formulată de avocat Emilian Popescu pentru inculpat pentru pregătirea apărării.