O****** N******* A* R********** C********* P*** O***** T******* S******
Intimat Parte în procesS* O** R****** M********* S**
Creditor IntimatS* I**** S** C*** C*******
Debitor RecurentC****** D* I********* „******** I**** R*******
Lichidator ADMINISTRATOR JUDICIARIa act de conţinutul deciziei comerciale nr. 1773 din 29 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC IUSTY SRL, cu sediul în Sat Capu Câmpului nr. 609, camera 2, Comuna Capu Câmpului, jud. Suceava, număr de ordine în registrul comerţului J33/346/2008, cod de identificare fiscală 23343156. Dispune scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea ei pentru arhivare. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 noiembrie 2009.
Pentru soluţionarea de către Curtea de Apel Suceava a recursului declarat de către debitoare împotriva sentinţei prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă, va dispune amânarea judecării cauzei, îi va da dispoziţie administratorului judiciar să verifice declaraţiile de creanţă depuse la dosar de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava şi SC NBG LEASING IFN SA, urmând a proroga discuţiile asupra raportului final pentru termenul de judecată viitor.
CONTINUARE PROCEDURĂ.
CONTINUARE PROCEDURĂ.
Admite cererea formulată de creditorul S* O** R****** M********* S**, cu sediul ales la SOCIETATEA CIVILĂ DE AVOCAŢI „SCHOENHERR ŞI ASOCIAŢII” BUCUREŞTI, cu sediul în B-dul Dacia nr. 30, etaj 7, sector 1. În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei SC IUSTY SRL, cu sediul în Sat Capu Câmpului nr. 609, camera 2, Comuna Capu Câmpului, jud. Suceava, număr de ordine în registrul comerţului J33/346/2008, cod de identificare fiscală 23343156. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei, desemnează administrator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă C****** D* I********* „******** I**** R******* SUCEAVA, cu sediul în B-dul Ştefan cel Mare nr. 20 A, jud. Suceava, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu un onorariu provizoriu de 1.500 lei. În temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006, dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar şi ridică dreptul de administrare al debitorului. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 13 mai 2009. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 20 mai 2009. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la 26 mai 2009 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 29 mai 2009. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 25 mai 2009, ora 1000, la sediul lichidatorului judiciar şi convoacă creditorii debitoarei, prilej cu care se va pune în discuţie confirmarea numirii acestuia şi onorariul provizoriu. Dispune trimiterea notificărilor arătate mai sus către toţi creditorii, de către lichidatorul judiciar numit în prezenta cauză. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de două zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 26 mai 2009, ora 1200, dată pentru care va fi repetată procedura de citare a părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 martie 2009.