L****** V*****
InculpatSentinţa penală nr. 215 În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74-76 lit. d cod penal condamnă pe inculpatul L****** V***** la 6 luni închisoare. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă. În baza art. 82 cod penal termenul de încercare se va compune din durata pedespei aplicate la care se va adăuga un interval de timp de 2 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 şi 85 c.pen. În baza art. 71 cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64, lit. a teza II lit. b cod penal. În baza art. 71 al. 5 cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Onorariu avocat oficiu în sumă de 200 lei pentru avocat Matei Mirela va fi suportat din Fondurile Ministerului de Justiţie şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de la 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 12.11.2009.
Termen acordat la data de 12.11.2009 în vederea asigurării prezenţei inculpatului cu mandat de aducere.