L**** M*****
Intimat PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - S******** P******* R******
Recurent IntimatAdmite plângerea. Dispune anularea procesului-verbal de contravenţie seria CC, cu nr.3741455 din 25.08.2009 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş – Serviciul Poliţiei Rutiere şi exonerează petentul de plata amenzii contravenţionale şi pe cale de consecinţă a punctelor penalizatoare corespunzător aplicate, dispune restituirea permisului auto. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 3.05.2010.
DISPUNE Admite pentru petent administrarea probei testimoniale cu martorul Obrocea Ion. Respinge cererea formulată de către petentă, prin apărător, în sensul ca intimatul să pună la dispoziţia instanţei graficul de patrulare, întrucât sunt depuse la dosarul cauzei înscrisurile de care intimatul înţelege să se folosească în apărare. Se citează intimatul şi martorul Amână judecarea cauzei la data de 3.05.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 15.03.2010
DISPUNE Admite cererea formulată de către apărătorul petentului, în sensul acordării unui termen pentru imposibilitate de prezentare. Amână judecarea cauzei la data de 15.03.2010, pentru când se citează intimatul. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 18.01.2010
DISPUNE Admite cererea formulată de către petent, prin apărător, în sensul acordării unui termen pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată de către intimat şi comunicată la acest termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 18.01.2010, pentru când se citează intimatul. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 09.11.2009