Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În baza art. 257 alin. 1 C.pr.pen, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen., condamnă pe inculpatul R.O.V.L, la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (1 act material), în dauna părţii vătămate V.A. În baza art. 864 C.pen., revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 311/2007 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 200/2007 a Tribunalului Sibiu, şi dispune ca inculpatul să execute în întregime această pedeapsă, alături de pedeapsa aplicată, de 2 ani şi 6 luni închisoare, urmând să execute în total pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 64 lit. a teza a II-a, lit.b şi lit. c C.pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor civile pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei. În baza art. 118 lit. b C.pen., raportat la art. 257 alin. 2 C.pen., confiscă de la inculpat suma de 1000 lei. În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.pen., raportat la art. 10 lit. a C.pr.pen., achită pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. 1 C.pen. (1 act material), în dauna părţii vătămate M.I. În baza art. 346 alin. 3 C.pr.pen., respinge cererea părţii civile Moise Iliana de acordare a despăgubirilor civile în cuantum de 450 lei. În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare parţiale în faza de urmărire penală şi la instanţa de judecată, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu la instanţa de judecată, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pr.pen., obligă partea vătămată M.I la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare parţiale în faza de urmărire penală şi la instanţa de judecată. Cu apel în 10 zile de la pronunţare cu partea vătămată V.A şi de la comunicare cu celelalte părţi.
Amână pronunţarea la data de 23.11.2009.
Amână pronunţarea la data de 18.11.2009.
Admite cererile în probaţiune formulate de reprezentantul Ministerului Public şi de inculpat. Acordă termen de judecată la data de 11.11.2009, sala C, ora 10.
Termen de jduecată la data de 14 octombrie 2009, sala C, ora 10.
Termen de judecată la data de 9.09.2009 faţă de lipsa inculpatului şi faţă de faptul că acesta nu şi-a angajat apărător ales.
Acordă termen la 12.08.2009, ora 10, sala C, la cererea inculpatului pentru angajarea unui avocat ales.
Acordă termen la 10.06.2009, ora 10, sala C, pentru când se va cita inculpatul şi prin afişare la Consiliul Local Sibiu.