M********* P******
IntimatP******* M*********** P******
IntimatF******* A******* a***** S*** I***
Petent PetentP******* M*********** P******
IntimatRespinge cererea ca nefondată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.10.2011, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
În baza art. 242 pct. 1 cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.09.2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Pune în vedere apărătorului reclamantei si reprezentantului intimatilor să facă demersurile necesare, pentru a prezenta si a depune la dosar ordinul prefectului nr. 147/2.08.1995 emis în beneficiul petentei, despre care se face vorbire în adresa de la fila 24 dosar fond. Amână judecarea cauzei la 27.09.2010, la solicitarea apărătorului reclamantei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.06.2010.
Admite cererea formulată de reprezentantul intimatului prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare, datorită grevei funcţionarilor publici, din data de 31.05.2010. Amână judecarea cauzei la 28.06.2010. Se citează pârâtii P******* M*********** P******, M********* P******. Pronunţată în şedinţa publică de la 31.05.2010.
Se conceptează în cauză în calitate de pârâti P******* M*********** P****** si M********* P****** si se citează. Admite cererea apărătorului reclamantei prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării si pentru a-i da posibilitate să studieze înscrisurile depuse la dosar la acest moment de pârâta P******* M*********** P******. Amână judecarea cauzei la 31.05.2010. Se citează pârâtii P******* M*********** P******, M********* P******. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.04 2010.
Amână judecarea cauzei la 19.04.2010, pentru îndeplinirea procedurii de citare. Se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.03 2010.
Amână judecarea cauzei la 15.03.2010, pentru îndeplinirea procedurii de citare. Se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Februarie 2010.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei. Respinge contestaţia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 1 iunie 2009, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Admite cererea formulată de petentă prin care solicită amânarea cauzei în vederea angajării unui avocat. Amână judecarea cauzei la 1.06.2009. Dispune citarea intimatei cu o singură citaţie pentru două termene de judecată, cu menţiunea pe citaţie că în cazul în care la termenul de judecată acordat in prezenta cauză la data de 1 iunie 2009, dosarul nu va fi luat în pronunţare, părţile se vor prezenta în instanţă la termenul de judecată din data de 22 iunie 2009 . Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Mai 2009