D****** S*****
ReclamantC****** C******* O*** L*****
PârâtC****** J******** S****** D* A******* L**** F******* F****** N*********
PârâtAdmite acţiunea. Anulează în parte titlul de proprietate 2825/05.2006 eliberat de Comisia Judeţeană Suceava pentru aplicarea Legii 18/1991 în sensul că parcela de 3700 m.p. extravilan comuna Liteni, judeţul Suceava, din locul denumit " În pădure), va fi trecută din categoria " arabil" la categoria de folosinţă, " păduri". Menţine celelalte dispoziţii din titlul de proprietate. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 aprilie 2009.
Încuviinţează proba testimonială solicitată de reclamantă, ca fiind utilă , pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei . Ia act că reclamanta s-a obligat să asigure prezenţa martorilor la următorul termen de judecată în vederea audierii. Se va face adresă la Comisia Locală Liteni pentru a preciza dacă suprafaţa de 3700 m.p. este teren arabil sau teren cu vegetaţie forestieră.