N********* M*****
PetentAdmite propunerea făcută de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate şi propuneri pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Timişoara privind pe condamnatul N. M., încarcerat în Penitenciarul Timişoara în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 121/2008 a Judecătoriei Timişoara pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art.211 C.p., şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului N. M., de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.141/2008 emis de către Judecătoria Timişoara, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. În temeiul art.192 al.3 C.p.p, cheltuielile judiciare avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu din fondul MJ către Baroul Timiş. Cu recurs în 3 zile de la pronunţare pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.07.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 15.07.2009 pentru când se citează condamnatul-petent în Penitenciar Timişoara şi se emite adresă către Penitenciarul Timişoara având conţinutul menţionat în considerentele încheierii de şedinţă Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.06.2009.