V******* I**
ReclamantP******* C****** D*****
PârâtC***** D***** - P*** P******* C******
PârâtRespinge acţiunea, ca inadmisibilă.Cu recurs.
Hotarare 767/2012 din 11.10.2012Amânată pronunţarea la data de 11.X.2012
Având în vedere lipsa părţilor, precum şi a reprezentanţilor acestora,
Acordă un nou termen de judecată pentru a se pune în discuţie, în contradictoriu, dacă mai sunt alte aspecte ale cauzei de lămurit.
Revine cu adresă către expert cu solicitarea de a preciza expres dacă prejudiciul a cărui valoare a indicat-o se datorează celor 2-3 inundaţii din perioada 2007-2009.
Revine cu adresă către expert cu solicitarea de a răspunde obiecţiunilor formulate prin raportare la răspunsul dat de reclamant la interogatoriu, la întrebarea nr.5, şi să calculeze prejudiciul produs cu ocazia celor 2 sau 3 inundaţii (conform afirmaţiilor reclamantului), în toţi cei trei ani 2007-2009.
Ia act că d-nul avocat Turcu Cristinel reprezintă interesele ambelor pârâte. Revine cu adresă către expert, cu menţiunea de a avea în vedere şi răspunsurile la interogatoriu care va fi ataşat, în copie
EMITE ADRESĂ EXPERTULUI SĂ PRECIZEZE CLAR PENTRU CE PERIOADĂ A CALCULAT VALOAREA PREJUDICIULUI ŞI SĂ IA ÎN CONSIDERARE TOATE LUCRĂRILE DOSARULUI. ADMITE PROBA CU INTEROGATORIUL RECLAMANTULUI
Acordă un nou termen de judecată pentru când se repetă procedura de citare cu pârâta şi cu martora. Prorogă punerea în discuţie a altor aspecte după audierea martorei
admite proba cu martora Constantin Liliana din com. Densus, nr.119, jud.Hunedoara
SE COMUNICĂ RĂSPUNSUL LA OBIECTIUNI CU PÂRÂTII
Introduce în cauză, în calitate de pârâtă, Comuna Densuş care va fi citată cu copia acţiunii şi a precizării de acţiune, Pune în vedere reprezentantului pârâtei să formuleze obiecţiunile cu indicarea actului normativ pe care se bazează. Prorogă punerea în discuţie a unor obiecţiuni suplimentare, după depunerea în scris a acestora de reprezentantul pârâtei. Emite adresă către expert pentru a preciza, în concret, în ce constă prejudiciul adus pârâtului cu indicarea părţilor din construcţie care au suferit degradări, cu prezentarea modului de calcul detaliat; să menţioneze perioada în care s-a produs prejudiciul, cu arătarea modului de calcul. Prorogă punerea în discuţie a probei testimoniale cu martorul Gărdean Valer (G.) propus de pârâtă.
Acordă un nou termen de judecată pentru studiul răspunsului la obiecţiuni. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar extras CF pentru CF 871 Densuş, actualizat. Pune în vedere reclamantului, prin reprezentant, să precizeze dacă P******* C****** D***** are capacitate procesuală pasivă şi să motiveze de ce. Prorogă punerea în discuţie a emiterii unei adrese suplimentare către expert pentru următorul termen de judecată.
Emite adresă către expert Stancu Ioan-Nicolae pentru a i se comunica obiecţiunile formulate de părţi cu solicitarea de a răspunde la acestea pentru următorul termen de judecată. Pune în vedere reclamantului , prin reprezentant, să-şi precizeze poziţia faţă de cererile formulate de reprezentantul pârâtei.
Acordă un nou termen în vederea pregătirii apărării de către reprezentantul pârâtei. Prorogă punerea în discuţie a eventualelor obiecţiuni la raportul de expertiză.
Se comunică pârâtei , cu adresă, un exemplar al raportului de expertiză cu menţiunea de a prezenta eventualele obiecţiuni la acesta pentru următorul termen de judecată.
Revine cu adresă către expert cu solicitarea ca , pentru a nu se cauza întârzierea soluţionării cauzei care are o vechime mare pe rolul instanţei, să se prezinte în vederea semnării raportului pentru următorul termen de judecată, sub sancţiunea amendării în caz de neconformare.
Stabileşte onorariul definitiv al expertizei în cuantum de 1800 lei, sumă care urmează a fi plătită din Fondul pentru Ajutor Public judiciar.. Emite adrese, către Biroul local de expertize şi către Compartimentul financiar al Tribunalului Hunedoara pentru a plăti expertului suma stabilită de instanţă, la care se vor anexa copii ale încheierii prin care s-a admis cererea de ajutor public judiciar şi a prezentei încheieri. Emite adresă expertului pentru a se prezenta în instanţă în vederea semnării raportului, care va fi păstrat la dosar în plic sigilat şi va fi comunicat după ce va fi semnat. Cererea de reexaminare formulată de expertul Stancu Ioan - Nicolae va fi soluţionată în Camera de Consiliu.
Revine cu adresă către d-nul expert Stancu Ioan pentru a comunica la dosar raportul de expertiză întocmit pentru ca instanţa să poată aprecia asupra decontului propus conform art. 22 al.1 din O.G. 2/2000, sub sancţiunea reamendării în caz de neconformare
Emite adresă către expertul Stancu Ioan pentru a depune la dosar raportul de expertiză cum ar fi trebuit a fi depus odată cu decontul, sub sancţiunea amendării în caz de neconformare, instanţa urmând a aprecia asupra decontului în funcţie de raportul de expertiză.
Emite adresă către expertul Stancu Ioan pentru a depune la dosar raportul întocmit şi decontul aferent, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată stabilit, obligaţie ce îi revine conform O.G. 2/2000.
Revine cu adresă către expertul Stancu Ioan pentru a proceda la efectuarea expertizei , cu menţiunea de a depune la dosar raportul întocmit şi decontul aferent , cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată stabilit, obligaţie ce îi revine conform O.G. 2/2000.
Emite adresă către Biroul Local de Expertize din cadrul Tribunalului Hunedoara pentru a fi încunoştinţat despre desemnarea expertului. Emite adresă către expert pentru a fi încunoştinţat că a fost desemnat, cu indicarea obiectivelor stabilite de instanţă şi menţiunea de a depune la dosar raportul întocmit şi decontul aferent , cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată stabilit, obligaţie ce îi revine conform O.G. 2/2000, cu menţiunea că onorariul expertizei va fi achitat din Fondul pentru Ajutor Public( cu ataşarea unei copii a încheierii de la fila 89 dosar
Înlocuirea domnului avocat Andraş Dorel cu d-ra avocat Huzoni Antoanela, în calitate de avocat din oficiu al reclamantului V******* I**. Stabileşte onorariul pentru acordarea asistenţei judiciare de către d-nul avocat Andraş Dorel la suma de 150 lei şi dispune achitarea acestuia din Fondul pentru Ajutor Public Judiciar. Stabileşte onorariul pentru avocatul nou introdus în cauză , av. Huzoni Antoanela la suma de 150 lei. Desemenează expert în cauză pe domnul Stancu Ion Nicolae. Prorogă emiterea adresei către expert şi către Biroul Local de Expertize pentru următorul termen de judecată când reclamantul va si asistat de apărătorul din oficiu şi va fi în măsură să propună obiective pentru expertiză.
Emite adresă către Baroul de Avocaţi Hunedoara prin care se solicită să analizeze posibilitatea de desemnare a unui alt avocat din oficiu, având în vedere solicitarea expresă a reclamantului, motivele invocate de acesta şi rezultatul cercetărilor anterior efectuate de barou. Se anexează adresei copia cererii formulate de reclamant, fila 94 dosar. Pune în vedere baroului că prin întârzierea clarificării acestei situaţii se creează premisele vătămării dreptului reclamantului la un proces echitabil şi, de asemenea, să aibă în vedere şi posibilitatea ca reclamantul să-şi aleagă un avocat din oficiu în condiţiile art.6 lit.”a” din OUG nr 51/2008. Prorogă desemnarea expertului şi punerea în discuţie a obiectivelor expertizei, după clarificarea aspectelor privind asistenţa juridică a reclamantului.
Emiterea unei adrese către reclamant pentru a preciza dacă doreşte să solicite numirea unui alt avocat din oficiu în prezenta cauză pentru următorul termen de judecată sau să se prezinte în instanţă pentru a face precizare orală, având în vedere că a fost admisă cererea sa de acordare a ajutorului public judiciar privind onorariul cuvenit expertului.
CAMERA DE CONSILIU - Admite cererea formulată de reclamantul V******* I**, C.N.P. *********2263, domiciliat în comuna Densuş nr.122, judeţul Hunedoara, pentru acordarea ajutorului public judiciar constând în scutirea de la plata onorariului expertului şi, în consecinţă: Dispune scutirea reclamantului de la plata onorariului expertului care va efectua expertiza specialitatea construcţii, dispusă în cauză. Onorariul cuvenit expertului desemnat pentru efectuarea expertizei va fi plătit integral din Fondul pentru ajutor public judiciar. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2010.
Stabileşte termen în Camera de Consiliu în data de 11 octombrie 2010 în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar formulată de către reclamant. Emite adresă către Consiliul Baroului Hunedoara pentru a cerceta aspectele privind posibila neîndeplinire de către domnul avocat Andraş Dorel a îndatoririlor ce îi revin în calitate de avocat din oficiu, cu solicitarea de a comunica instanţei rezultatul cercetărilor.
Dispune: Efectuarea unei expertize specialitatea construcţii. Emiterea unei adrese către Biroul Local de Expertize pentru a comunica lista experţilor în specialitatea construcţii propuşi pentru efectuarea expertizei. Stabileşte onorariu provizoriu expertiză în cuantum de 400 lei şi pune în vedere reclamantului să facă dovada achitării acestei sume sau să formuleze cerere de acordare a ajutorului public judiciar cu depunerea la dosar a actelor necesare potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.51/2008. Efectuarea unei cercetări la faţa locului. Fixează data efectuării cercetării locale la 17 septembrie 2010 , ora 10,00, pentru când reclamantul va asigura mijloc de transport pentru completul de judecată. Se emite adresă pârâtei P******* C****** D*****, pentru a-şi desemna un reprezentant care să participe la cercetarea la faţa locului.
Amână judecarea cauzei la data de 02 septembrie 2010, ora 12,00. Se va cita martorul Iordache Radu , cu menţiunea sub sancţiunea amendării în caz de neprezentare.
s-a acordat termen de judecată în vederea audierii martorilor propuşi
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantului. Emite adresă către domnul decan al Baroului Hunedoara pentru a i se comunica faptul că stabilirea onorariului provizoriu nu se află în competenţa sa, ci a instanţei, instanţa stabilind în cauză onorariu provizoriu în cuantum de 300 lei, astfel că decanul nu este în măsură să modifice, prin decizia sa, acest onorariu, faţă de dispoziţiile art.6811, alin.(2) din Legea nr.51/1995.
Amână judecarea cauzei la data de 15 aprilie 2010. Se va reveni cu adresa către Baroul Hunedoara, pentru desemnarea avocatului din oficiu pentru reclamant.
pentru când se pune în vedere pârâtei, prin citaţie, să depună încă un exemplar al întâmpinării pentru comunicare cu reclamantul. Acordă termen de judecată, în Camera de Consiliu, la data de 04 martie 2010 pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar.
pentru când pune în vedere reclamantului să depună la dosar acte doveditoare pentru soluţionarea cererilor de ajutor public judiciar în sensul desemnării unui avocat din oficiu şi scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, respectiv: declaraţii pe proprie răspundere privind componenţa familiei şi, respectiv, că nu a beneficiat de ajutor public judiciar în ultimele l2 luni.
pentru când pune în vedere reclamantului să depună la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 1370 lei şi timbru judiciar de 6,5 lei , iar în cazul în care solicită acordarea ajutorului public judiciar să depună la dosar înscrisurile prev. de art. 14 din OUG 51/2008. Se va repeta procedura de citare cu pârâta.
pentru când pune în vedere reclamantului să formuleze precizări privind valoarea estimată a lucrărilor de deviere şi amenajare, pentru stabilirea taxei judiciare de timbru. Se va repeta procedura de citare cu pârâta.