S* E*** A*** P****** S****** S**
ContestatorV***** M*****
IntimatIa act de renunţarea contestatoarei la judecarea acţiunii, potrivit art. 246 Cod proc.civ.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 14.12.2009.
DISPUNE Emite adresă către BEJ Varga Ioan pentru a se depune la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate actele de executare efectuate în dosarul de executare cu nr.77/2009. Se citează părţile, contestatorul cu menţiunea de a face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 194 lei şi timbru judiciar 0,3 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată, precum şi să depună la dosarul cauzei taxă de timbru în cuantum de 10 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei, pe cererea de suspendare a executării, sub sancţiunea anulării acestei cererii, ca netimbrată. Amână judecarea cauzei la 14.12.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 02.11.2009