Ş***** M******
PetentHOT nr. 1332/15.07.2009 Admite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Galaţi. Dispune liberarea condiţionată a condamnatei Ş***** M****** – în prezent deţinută în Penitenciarul Galaţi, din executarea pedepsei de 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 269/2008 a Judecătoriei Galaţi (mandat de executare nr. 321/2006). În temeiul art. 189 Cod de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, către Baroul Galaţi. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnata Ş***** M****** - deţinută în Penitenciarul Galaţi . Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.07.2009.