M**** A*****
PetentI************ J******* D* P****** C******** - S******** P******* R******
IntimatSENTINŢA CIVILĂ NR.2693/C/14.12.2009-Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul M**** A*****, domiciliat în Mangalia, str. Matei Basarab, bl.MG21, ap.20, judeţul Constanţa, în contradictoriu cu intimatul I.P.J.CONSTANŢA – S.P.R. Constanţa, ca neîntemeiată. Menţine procesul verbal de contravenţie seria CC nr.2060459, emis de intimat la data de 23.04.2009, ca fiind legal şi temeinic întocmit. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.12.2009.
Incuviinţează proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu un martor solicitată de petent prin cererea de chemare în judecată. Se va emite adresă către intimat Inspectoratul Judeţean Constanţa , pentru a ne remite: fotografiile radar efectuate înainte, in timpul şi după constatarea contravenţiei, atestatul de operator radar al agentului de poliţie care a efectuat înregistrarea, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, certificatul de omologare al acestuia. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen la data de 21.09.2009, pentru când se vor cita părţile. Petentul se va cita cu menţiunea să depună lista cu numele şi adresa martorului ce doreşte a fi audiat sub sancţiunea decăderii din această probă. Pronunţata in şedinţă publica, azi, 15.06.2009. Referat După şedinţă, au sosit la dosar relaţiile solicitate de intimatului , motiv pentru care nu s-a mai emis adresă în acest sens .