O***** A*****
InculpatÎn baza art. 86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art.74-75 Cod penal condamnă pe inculpatul O***** A*****, CNP – *********0448, fiul lui Gheorghe şi Ilina, născut la 17.10.1981, în Alexandria, judeţul Teleorman, cu domiciliul în comuna Băbăiţa, judeţul Teleorman la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare. În baza art.89 alin.1 teza a II-a din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art.74-76 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare. În temeiul art.33 lit.a şi art.34 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul O***** A***** să execute pedeapsa cea mai grea de 9 (nouă) luni închisoare. În temeiul art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b şi c Cod penal. În baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 2 ani şi 9 luni, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal. În baza art.71 alin.5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art.191 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în 10 zile de la pronunţare.
Admite probatoriile cu înscrisuri şi un martor în circumstanţiere propuse de apărarea inculpatului. Martorul va fi adus de inculpat. Acordă un nou termen de judecată la data de 11 august 2009, termen dat în cunoştinţă inculpatului.
Admite cererea de amânare a inculpatului pentru a fi asistat de un avocat ales. Acordă un nou termen de judecată la data de 23 iunie 2009, termen dat în cunoştinţă părţilor.
În temeiul art.183 alin.1 Cod procedură penală se emite mandat de aducere pentru inculpat. Acordă un nou termen de judecată la data de 26 mai 2009, pentru când se citează inculpatul.