E** F******
ContestatorS* O******* S**
IntimatAdmite contestaţia. Dispune anularea actelor de executare întocmite de BEJ Fieraru Eugen în dosarul de executare nr.721/2009, respectiv a somaţiei emisă la 13.07.2009 şi încetarea executării. Obligă pe intimată să plătească contestatoarei suma de 1632 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 22.02.2010.
Admite cererea de suspendare a executării silite. Constată depusă cauţiunea de contestatoare prin chitanţa seria TTD, nr.1286890 în cuantum de 500 lei, care se va depune la Registru de Valori al Instanţei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 8.02.2010.
Amână pronunţarea pe cererea de suspendare a executării silite la 8.02.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 1.02.2010.
DISPUNE Pune în vedere contestatoarei, prin apărător, să facă dovada achitării unei cauţiuni în sumă de 500 lei, în vederea discutării cererii de suspendare a executării silite. Revine cu adresă către BEJ Fieraru Eugen pentru a înainta la dosarul cauzei dosarul de executare nr.721/2009, cu menţiunea că va fi amendat cu amendă judiciară în cuantum maxim dacă nu se va conform dispoziţiilor instanţei. Amână judecarea cauzei la 1.02.2010, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 11.01.2010.
DISPUNE Admite cererea formulată de către apărătorul contestatoarei, în sensul acordării unui termen pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale. Revine cu adresă către BEJ Fieraru Eugen pentru a înainta la dosarul cauzei dosarul de executare nr.721/2009. Amână judecarea cauzei la 11.01.2010, pentru când se citează părţile. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 09.11.2009.