V**** D****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G.195/2002 condamnă inculpatul V**** D****, fiul lui Ion şi Marioara, născut la data de 30.03.1969, în Dr.Tr.Severin, judeţul Mehedinţi, cetăţenie română, studii superioare, fără antecedente penale, CNP *********0525, domiciliat în Dr.Tr.Severin, str. slt. Eugen Mareş, nr.14, bl.U6, sc.1, ap.2, judeţul Mehedinţi, la 2 ani închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a şi lit. b pe perioada prevăzută de art. 71 alin. 2 cod penal. În temeiul art. 81-82 C.p. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat. În baza art. 71 alin. 5 cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. În temeiul art. 191 C.p.p. Obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare statului din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu şi va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţa publică din 19.05.2010 la sediul Judecătoriei Dr.Tr.Severin.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de avocat Văcaru Mihaela. Pune în vedere martorilor prezenţi să se prezinte la termenul următor.
Emiterea unor mandate de aducere pentru martorii din rechizitoriu.
Citarea martorilor din rechizitoriu. Efectuarea unei adrese către IPJ Mehedinţi.
Adresă BA pentru desemnarea unui apărător oficiu pentru inculpat
Admite cererea de amânare formulată de inculpat în vederea angajării unui apărător