G****** S****
ContestatorI************ P******* J******** C**** S******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională. Anulează în parte procesul-verbal de contravenţie seria A.S., nr. 3237331, încheiat la 26.09.2009, de I.P.J. Caraş-Severin şi în consecinţă exonerează contravenientul de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 1000 lei. Menţine dispoziţiile cu privire la confiscare, cuprinse în procesul-verbal de contravenţie seria A.S., nr. 3237331, încheiat la 26.09.2009, de I.P.J. Caraş-Severin Se ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.12.2009. Preşedinte,
Admite cererea cu privire la probatoriul testimonial solicitat de contravenientă. Amână judecarea cauzei la data de 16.12.2009 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi si pentru care se vor cita părţile lipsă: Contravenientul va depune cu listă prin registratură în termen de 5 zile numele şi adresa martorilor în vederea citării acestora, s-au de ai prezenta personal sub sancţiunea decăderii din probă. Citarea intimatei cu menţiunea”aplicat ştampila”. Pronunţată în şedinţă publică azi 04.11.2009